Mezoterapia injectabilă este o procedură promițătoare, întrucât este non-chirurgicală și minim invazivă, cu efecte rapide și de durată.

Mezoterapie – Tratament facial eficient

0 Shares
0
0
0

Mezoterapia injectabilă este o procedură promițătoare, întrucât este non-chirurgicală și minim invazivă, cu efecte rapide și de durată.

Tratamentul cu mezoterapie presupune efectuarea unor micro-injecții la nivelul dermului superficial cu substanțe special concepute, mai precis un cocktail de vitamine, minerale, antioxidanți și acid hialuronic, cu miza de a stimula producția de colagen.

Deși mezoterapia poate fi utilizată și pentru tratarea vergeturilor sau căderea părului, cea mai solicitată procedură este cea la nivelul tenului pentru rejuvenare facială. Mezoterapia facială regenerează celulele pielii, redă luminozitate pielii, estompează ridurile și liniile fine, redă elasticitate și fermitate pielii, energizează și tonifiază tenul.

Dacă îți dorești să încerci mezoterapia, asigură-te că alegi un medic autorizat, care are experiență în procedură. Acest lucru va ajuta la minimizarea efectelor secundare și maximizarea efectelor benefice. Pentru a te familiariza cu procedura, următoarele rânduri vorbesc despre mezoterapie de A la Z, concentrând cele mai frecvente întrebări și răspunsuri despre tratamentul cu micro-ace.

Ce este mezoterapia facială?

Mezoterapia facială este o tehnică care folosește injecții de substanțe bioactive pentru a întineri și întări pielea. Dezvoltată în 1952 de medicul francez Michel Pistor, mezoterapia a fost utilizată inițial pentru a ameliora durerile. Astăzi, mezoterapia este folosită pentru estomparea ridurilor fine, uniformizarea pielii pigmentate, întărirea și redarea strălucirii pielii.

Tehnica folosește ace foarte fine pentru a administra o serie de injecții în stratul mijlociu al pielii. Principiul pe care se bazează mezoterapia este tratarea problemelor de bază, cum ar fi circulația deficitară și inflamația, care provoacă leziuni ale pielii. Cum nu există o formulă standard pentru substanțele injectate în mezoterapie, medicii folosesc multe soluții diferite, inclusiv:

  • medicamente eliberate pe bază de rețetă, cum ar fi vasodilatatoare;
  • hormoni precum calcitonina și tiroxina;
  • enzime precum colagenaza și hialuronidaza;
  • extracte din plante;
  • vitamine și minerale.

În ce constă procedura de mezoterapie?

În timpul fiecărei ședințe, medicul îți va aplica un produs cu efect anestezic pentru eliminarea oricărui disconfort. Ulterior ți se va administra o serie de injecții folosind un ac scurt special. Uneori, medicul poate folosi un aparat special  de mezoterapie facială, un pistol mecanic, pentru a administra mai multe injecții în același timp. Injecțiile pot fi administrate la diferite adâncimi, în funcție de afecțiunea pe care vrei să o tratezi.

Este posibil să fie nevoie de mai multe ședințe de mezoterapie pentru a obține efectul dorit. Ar trebui să te aștepți să revii în cabinetul medicului de 3 până la 10 ori.

Când se recomandă tratamentul de mezoterapie?

Mezoterapia facială este potrivită pentru pacienții cu următoarele probleme de piele: cicatrici lăsate de acnee, piele ternă, deshidratată și lipsită de strălucire, hiperpigmentare, ridurile și liniile fine de pe frunte, ridurile din jurul ochilor și gâtului.

Pacienții cu vârsta peste douăzeci de ani care își doresc un plus de strălucire pentru pielea lor vor fi cei mai interesați de mezoterapie.

Procedura îmbunătățește aspectul general al pielii, oferind hidratare celulelor tale, ceea ce ajută la asigurarea faptului că acestea rămân sănătoase mai mult timp, menținând pielea radiantă și proaspătă. Acțiunea microneedling-ului ajută la stimularea regenerării și exfolierii celulelor la un nivel mai profund, ceea ce asigură înlocuirea straturilor exterioare ale pielii cu celule noi.

Mezoterapia este contraindicată în timpul sarcinii și alăptării, în caz de boli cronice, hepatice, renale, epilepsie, afecțiuni grave ale pielii sau boli ale sângelui. Nu-ți face griji însă, la prima întâlnire cu medicul vei afla dacă ești un candidat ideal pentru procedura de mezoterapie.

Câte ședințe sunt necesare?

Protocolul general de mezoterapie facială include între 6 și 10 sesiuni, efectuate la interval de 1-2 săptămâni, însă, în funcție de problemele ce se doresc a fi tratate, vârsta și evoluția pacientului, medicul poate personaliza tratamentul. Consultul anterior procedurii propori-zise îți va clarifica rezultatele și durata tratamentului la care trebuie să te aștepți.

Ce beneficii prezintă procedura de mezoterapie?

Mezoterapia facială are avantajul de a îmbunătăți imediat după tratament aspectul general al pielii, fie că este vorba de piele ternă, uscată, riduri, pete pigmentare, cicatrici cauzate de acnee, cearcăne și cuperoză. Totodată, mezoterapia poate ajuta și la îmbunătățirea circulației sângelui, susținând organismul să elimine toxinele îmbătrânite. O piele radiantă va avea, de asemenea, efecte și asupra psihicului și calității vieții.

O persoană care se simte bine în pielea sa este mai predispusă să fie mai fericită, să emane energie pozitivă și să atragă oamenii potriviți în jurul său.

0 Shares
You May Also Like