Dacă ai ajuns să-i spui copilului tău „gata, ajunge cu Fortnite” și imediat ți-a părut rău, nu ești singurul. Adevărul e că jocurile sunt concepute să prindă. Oferă ritm, provocări, recompense rapide.
Cărțile, în schimb, par lente la început, ca un motor rece într-o dimineață de iarnă. Dar, odată pornite, încălzesc o altă zonă, mai profundă. Imaginația face totul să vibreze altfel. Orice copil care a gustat dintr-o poveste bine scrisă știe sentimentul acela ciudat când nu mai simte timpul și paginile se întorc aproape singure.
Nu e o luptă între hârtie și ecran, cât e o luptă între plictis și curiozitate. Când alegi cartea potrivită, curiozitatea câștigă.
Când cartea împrumută adrenalina jocurilor
Ce caută copiii în jocuri? Mize clare, pericol controlat, progres vizibil. Un roman de aventură, dacă e construit cu nerv, bifează toate acestea. Doar că în loc de explozie pe ecran, primești o explozie în minte. În loc de loot, primești sensuri.
Și mai e ceva: în carte, copilul își face singur filmul. El decide cât de întunecat e tunelul, cum sună pașii, cât de repede bate inima eroului. Controlul îi aparține. Tocmai de aceea o carte cu ritm, cu momente care „rup” respirația, poate sta lejer lângă un meci câștigat la limită.
Povestea care pornește ca o joacă și devine misiune
Am întâlnit rareori o carte care să înceapă cu o glumă de curte și să te arunce atât de repede într-o altă lume. E vorba despre un băiat de treisprezece ani, dintr-o localitate de lângă Cluj-Napoca, care își petrece zilele ca toți copiii de vârsta lui. Are prieteni, telefoane, glume și o doză sănătoasă de curaj prostesc.
Apoi apare o fabrică abandonată și o legendă care circulă pe șoptite: o groapă fără fund, un polițist dispărut, o ușă masivă care nu promite nimic bun. Copilul tău va ridica din sprânceană din primul capitol. Și exact acesta e aerul pe care îl respiră lectura bună: familiar cât să-ți recunoști viața, straniu cât să vrei să mergi mai departe.
Odată trecuți pragul, regulile se schimbă. Gravitația parcă se joacă cu ei, un bătrân misterios pare să știe prea multe, iar un polițist cu ochi verzi ascunde o poveste care completează lipsurile din legendă. Obiectele capătă semnificații noi. Un coif devine o șapcă, o sabie se topește în creion, ca și cum puterea adevărată ar fi așezată înăuntru, nu în fier.
Sunt detalii care îi fac pe copii să zâmbească și să se gândească în același timp. Iar când mâinile personajului par să lumineze cu o aură albăstruie, tensiunea e la locul ei. Nu e magie de dragul magiei, ci un pretext frumos pentru întrebări: cine ești când nimeni nu te vede? Ce alegi când te tentează scurtătura?
Cum creezi terenul de joc pentru lectură
Știu, tentația e să iei telefonul și să stabilești o oră de „lectură obligatorie”. Pe termen scurt, poate funcționează. Pe termen lung, creează rezistență. Mai bine propui un pact scurt și cinstit.
Două pagini pe seară, citite cu voce tare împreună. Doar atât. Dacă nu prinde, lăsați cartea jos și reveniți mâine. Lasă-l să te vadă curios, nu înarmat cu reguli. Întreabă-l ce crede că se află dincolo de ușă.
Întreabă-l ce ar face el dacă ar da peste o groapă care pare fără fund. În lectura în doi, copilul se simte co-scenarist. Nu mai e un elev care „trebuie să citească”, ci un partener în poveste.
Ritualul ajută enorm. Alegeți un colț al casei unde nu se simte „școală”. O canapea, o pătură aruncată la întâmplare, o lampă cu lumină caldă, o cană de ceai. Fără televizor în fundal. Lăsați pauze scurte pentru exclamații sau râsete.
Când vine un cuvânt mai greu, îl lămurești în două vorbe și mergi mai departe. Ritmul nu trebuie spart. Mai poți încerca un joc mic: trei fraze citește el, trei tu. Fără presiune. Să audă că vocea lui poate plimba povestea. Acel moment creează atașament. Reușește să lege cartea de o emoție plăcută, nu de o obligație.
Detalii care îi aprind imaginația
Copiii care iubesc jocurile recunosc imediat miza unei misiuni. Când un erou de treisprezece ani intră într-o fabrică părăsită și totul o ia razna, e clar că nu mai vorbim despre „lectură pentru coroniță”.
Vorbim despre teste de curaj, despre prietenii puse la încercare, despre acel tip de frică bună care te face să verifici dacă ai încuiat ușa. În lumea subterană a poveștii, apar reguli noi și obiecte cu roluri neașteptate. Un bătrân care pare primejdios se dovedește paznic, iar suspiciunea se transformă în încredere.
Un polițist care intră în poveste apare la momentul potrivit, dar nu salvează pe nimeni de unul singur. Copiii simt când un adult nu „dă lecții”, ci oferă un reper. Asta îi ține aproape.
Mai e ceva ce nu trebuie neglijat. Umorul. Când eroul glumește pe seama propriilor stângăcii, când își imaginează că arată ca un ștrumf, tensiunea se topește pentru o clipă. Acel mic răgaz face loc curajului.
Din acest balans fin între frică și râs se naște dependența bună de lectură. Exact așa cum într-un joc bun alternează scenele intense cu momentele de respiro, povestea știe să te lase să respiri ca să poți continua.
Unde găsești cartea și cum o transformi în ritual
Dacă simți că e momentul să îi pui copilului în mână o aventură pe care chiar s-o creadă, fă din achiziție un mic eveniment. Comandă cartea online, anunță-l că vine „pachetul secret”, desfaceți cutia împreună, mirosiți hârtia. Alegeți un semn de carte simpatic, poate o fotografie mică de familie, și stabiliți că serile de marți și joi sunt „serile de poveste”.
E important să reziști tentației de a transforma întâlnirea cu cartea într-o nouă materie. Lasă-l să pună întrebări care poate ți se par naive, spune și tu când te ia prin surprindere o scenă, recunoaște când ți-e teamă pentru personaj. Copilul va înțelege că lectura nu e un maraton de perfecțiune, ci o experiență pe care o trăim împreună.
Pentru o recomandare care chiar ține piept oricărui joc video, caută “Drumul spre o alta dimensiune” de Bradu Mihai Dan. Cartea se poate achiziționa online de pe Carturesti.ro și Libris.ro și are acel amestec rar de ritm, mister și tandrețe care îi face pe copii să uite de timp.
Prima parte îl prinde pe cititor cu un zvon de cartier, apoi îl așază în fața unei uși uriașe și îl invită să decidă: rămân sau pășesc mai departe? De acolo, fiecare capitol îți servește un obstacol nou, iar fiecare obstacol dezvăluie o calitate care stătea cuminte în interior.
O vorbă între noi, părinții
Nu îți propune perfecțiune. Vor fi serile în care copilul va vrea încă un meci. Și e în regulă.
Secretul e să te întorci la poveste cu aceeași disponibilitate: hai să vedem ce se întâmplă. Când te oprești într-un punct fierbinte, lasă pauza să lucreze pentru tine. Copilul te va ruga să continui. Iar într-o zi, fără să-ți dai seama, îl vei surprinde citind singur.
Va fi cu picioarele sub el, cu cartea sprijinită de genunchi, într-o liniște în care parcă auzi cum crește. Acolo se face tranziția de la telefon la carte. Nu din porunci, ci din bucuria de a descoperi cine e, pas cu pas, în lumea asta mare, care e mereu cu o idee mai interesantă decât orice hartă digitală.
Casetă editorială
Volum publicat sub titlul „Drumul către o altă dimensiune”, semnat de Mihai Dan Bradu, parte din seria „Călătorie spre început”, în colecția „Cărțile copilăriei”.
Editat de Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2024. ISBN 978-630-311-221-3. Format B5, 174 de pagini, roman de aventură și fantezie pentru copii și adolescenți. Cartea este disponibilă online pe Carturesti.ro și Libris.ro.
