Schi sau Snowboarding – Care este mai ușor?

0 Shares
0
0
0

Pe scurt, instructorii afirmă că schiatul este mai ușor de învățat, dar mai greu de perfecționat, iar snowboarding-ul este mai greu de învățat, dar îl poți stăpâni și perfecționa mai repede.

Dacă până acum nu ai avut curaj să încerci sporturile de iarnă care implică eliberarea unei doze mai mari de adrenalină, a venit momentul să îți iei inima în dinți și să faci și acest pas în aventura vieții tale. Și ce loc mai bun de a începe decât Poiana Brașov, care dispune de atât de multe pârtii cu grade de dificultate diferite și de mulți instructori pricepuți care își vor da toată silința să te învețe aceste sporturi cât mai repede și cât mai bine.

Așa că nu mai aștepta! Fă-ți o rezervare în Brașov, pe brasovsweetretreat.com pentru o cazare de lux cu șemineu și jacuzzi în propriul apartament,apoi urcă în Poiană și să înceapă distracția.

Ce alegi iarna aceasta? Schi sau Snowboarding?

În funcție de preferințe și pasiuni, fiecare om alege să practice unul dintre aceste sporturi, însă nu există o lege care să interzică practicarea ambelor activități. Cu toate acestea după un timp, după ce le înveți și începi să le stăpânești pe ambele vei observa că unul dintre sporturi te va atrage mai tare decât celălalt. Însă toate la timpul lor.

Iată părerea unui instructor despre prima săptămână a învățăceilor la schi vs. la snowboard:

Prima săptămână la schi

Prima săptămână nu este deloc dificilă când înveți să schiezi. Ba din contra este destul de amuzantă și satisfăcătoare, deoarece rezultatele apar destul de repede. Mulți oameni reușesc să se mențină bine pe schiuri chiar de la primul contact cu tot echipamentul și cu pârtia. În prima zi înveți să iei primele viraje pe pârtiile pentru începători. Ulterior avansezi, deprinzi tactici pentru menținerea echilibrului și chiar mărești puțin și viteza. Până la sfârșitul primei săptămâni s-ar putea să ajungi chiar pe pârtiile de dificultate medie și să te descurci foarte bine. Totuși în situații periculoase lipsa de experiență își poate spune cuvântul așa că momentan stai departe de pârtiile prea abrupte.

Prima săptămână de Snowboarding

Prima săptămână de snowboarding este puțin diferită. Primele 2 sau 3 zile implică căzături, multe căzături. Unii au impresia că nu o să reușească niciodată să se mențină pe placă mai mult de câteva minute, ceea ce îi descurajează teribil. Este, de asemenea, obositor, mai ales din cauza faptului că trebuie să te ridici din nou și din nou la fiecare câteva minute. Nu dispera însă, luminița de la capătul tunelului este foarte aproape. Pentru majoritatea oamenilor, după câteva zile, se produce acel „click” și încep brusc să facă progrese reale. Până la sfârșitul săptămânii, vei putea să cobori fără nicio căzătură( sau poate doar cu una, sau doua) una dintre pârtiile principale (dintre cele ușoare) din stațiunea în care te afli.

Ca sfat, cel puțin pentru prima săptămână de snowboarding, asigura-te că porți haine cu o căptușeală groasă, deoarece vei simți mult mai puțin toate acele căzături.

Concluzii despre prima săptămână

Dacă ai la dispoziție doar o săptămână de concediu și vrei cu ardoare să înveți un sport nou, ar fi mai indicat să începi cu schiatul deoarece se învață mai ușor și este mult mai distractiv. Până la sfârșitul săptămânii ar trebui să reușești să explorezi singur pârtiile de dificultate mai redusă din stațiune și să te distrezi alături de prieteni.

 

 

0 Shares
You May Also Like